De ce sa obtinem delf-ul

518 mots 3 pages
De ce să obţinem DELF-ul ? (Diplôme d’études en langue française ) În contextul Europei Unite, în care libera circulaţie nu mai este o utopie, atestarea cunoştinţelor de limbă apare ca o necesitate, mai ales în climatul actual al concurenţei acerbe de pe piaţa locurilor de muncă. Nu este suficient să afirmi la un interviu că ai studiat în liceu limba franceză, ci trebuie să susţii acest lucru prin documente doveditoare. Pentru a elimina riscul ca acestea să nu mai fie valabile, sau să nu fie recunoscute, instituţiile aflate în legătură cu Ministerul de Externe Român, ca Institutul Cultural Francez, de la Bucureşti, Alianţele Franceze sau Centrul Cultural Francez organizează examene DELF, DALF, de certificare a competenţelor lingvistice, de 4 ori pe an. În urma acestora, candidatul primeşte o diplomă emisă de Ministerul Educaţiei din Franţa, diplomă valabilă pe viaţă şi recunoscută oriunde în lume. Din cele 6 niveluri de certificare( A1, A2, B1, B2, C1, C2), candidatul poate susţine nivelul dorit, în funcţie de scopul obţinerii acestuia; dacă vrea să se angajeze în Franţa sau o altă ţară francofonă, îi este suficient să treacă probele nivelului A2, pentru a studia însă la o universitate umanistă îi este necesar nivelul B1, chiar B2, în funcţie de profil. În plus, instituţiile mai sus menţionate organizează cursuri speciale în vederea pregătirii examenelor şi pun la dispoziţie doritorilor materialele necesare aprofundării limbii franceze. Punctajul necesar pentru a trece examenul nu este unul de speriat deoarece îţi sunt necesare 50 de puncte din 100, tocmai pentru aceasta cea mai grea alegere pe care candidatul trebuie să o facă este nivelul la care el se simte capabil să susţină examenul. În cazul unui eşec, el poate reîncerca atunci când consideră că este pregătit. Examenele pot fi susţinute la orice vârstă, indiferent de studii, tinerilor până la 18 ani fiindu-le oferită o reducere semnificativă a taxei de înscriere.

en relation

  • Anthologie 3 poemes imagination
    1144 mots | 5 pages
  • Etude de documents eco-droit
    527 mots | 3 pages
  • Amphi Grèce Rome
    11628 mots | 47 pages
  • Gaston doumergue Discours
    659 mots | 3 pages
  • Plan pour les territoires de l'ue
    533 mots | 3 pages
  • La dynamique de l'ue
    3339 mots | 14 pages
  • Politique belge
    680 mots | 3 pages
  • Réviser la construction de l'europe facilement
    833 mots | 4 pages
  • Histoire de la construction européenne
    15766 mots | 64 pages
  • Frontières internes et externes de l'ue
    829 mots | 4 pages
  • La crise marocaine
    421 mots | 2 pages
  • DEUE
    14076 mots | 57 pages
  • Lolilol
    1853 mots | 8 pages
  • Intro européenne
    1603 mots | 7 pages
  • Lumières
    1554 mots | 7 pages