- Acest ce s-a spus mereu este firul traditiei. Caci arta lui Borges vine întotdeauna dinspre tradiţie, a.î. aceasta din urmă este interogată pe baza a ceea ce corespunde unui trecut esenţial. Acest mediu de transmitere este esential ptr ceea ce vrem sa aratam. Lectura sa asupra trecutului integrat in opera+i este dirijata astfel de ceea ce e esential, clasic, universal. B vede de fapt unitatea omului pe baya traditiei, a.i. se va impartasi - Dar de unde vine vocatia ptr faptul repreyentativ? Din punerea intrebarii asupra conditiei culturii.
Am dat ca un postulat traditia, un petitio principii, caci mergem pe postulate, insa pana in acel punct care le justifica pe toate; dar si la ea se ajunge tot pe baza acestui panteism, dat intentiei de a gasi constanta nemuritoare a omului, iar prin asta constanta nemuritoare a traditiei.

Invocaţiile retorice au fost în literatura antică principalul vehicul al apariţiei Muzelor. Acestea din urmă au devenit, încă din Antichitate, ocazia unui retorism sub care cu greu se mai poate recunoaşte ceea ce a stat la baza acestui material difuzat ulterior în întreaga literatură, pe baza legii imanente conform căreia „degradarea sensului duce la conservarea materialului” (Eliade). Nu dintotdeauna funcţia Muzelor a fost atât de bine delimitată ca la Hesiod, cel ce stabileşte cu cea mai mare autoritate atribuţiile zeiţelor, în funcţie de diferitele forme de manifestare a spiritului. Cu cât mai multe atribute concrete sunt însă înzestrate Muzele, ne spune Decharme, cu atât ele par a se depărta de o idee mitologică primitivă. (La Homer, acestea compun încă mai degrabă „un choeur illimité et indéterminé” – Decharme). Nu le vom căuta însă urma în afara literaturii. O hartă sinoptică a diferitelor ei înfăţişări nu ne poate ghida decât către observarea marii lor diversităţi, adeseori rupte de tiparul originar. Curtius oferă o astfel de istorie a tonalităţilor sale din cele mai vechi timpuri şi până către epoca lui W. Blake, epoca