Le chevalier de la charrette
“ Nu răspunde nebunului după nebunia lui ca să nu semeni şi tu cu el.”
R
ăspunde însă nebunului după nebunia lui
Ca să nu se creadă înţelept”
(Proverbe 26, 4-5)
Primul mare roman al literaturii universale se situează la începutul epocii în care Dumnezeul creştinismului începe să părăsească lumea,moment în care omul rămâne singur şi poate să găsească şi sensul şi substanţa numai în lăuntrul sufletului său, nicăieri înrădăcinat. Cervantes trăieşte în perioada fluxului ultimului mare val de misticism deznădăjduit, când se încearcă fanatic o reînoire, dinlăuntru a religiei pe cale de a se prăbuşi. Creştinul credincios, patriotul naiv şi loial, a atins, creînd esenţa cea mai adâncă a acestei problematici demonice: caracterul inevitabil al trecerii celui mai pur eroism în grotesc, a celei mai ferme credinţe în nebunie. [1]
Cervantes face parte din categoria creatorilor de figuri imense care, strivite de făpturile lor mai vii decât viaţa însăşi, n-au biografie, sau au una ridicată pe ipoteze, aproape pierdută în mitologie.[2] Δον Θυιϕοτε, ca aproape orice mare roman, a rămas singura obiectivare importantă a tipului său. Această întrepătrundere între poezie şi ironie, între sublim şi grotesc, între divinitate şi monomanie a fost atât de puternic legată de starea de atunci a spiritului încât acelaşi tip de structură nu s-a mai putut repeta în alte epoci istorice.[3]
În toată opera lui Cervantes, punctul central cade pe personajul don Quijote, care, adâncit in misterele cavaleriei, creează un nou univers, unde doar înţelepciunea mai poate distinge adevărata realitate.
Don Quijote- nebun înţelept sau înţelept nebun?
Nebunia lui Don Quijote-un bun necesar, atât pentru el cât şi pentru celelalte personaje din opera lui Cervantes. Îsi pierdu minţile. Pentru binele nostru şi le pierdu, ca să ne lase nouă exemplu veşnic de mărinimie a sufletului. Cu mintea întreagă ar mai