CAP I.
TEORII ALE MOTIVAŢIEI SI ASTISFACŢIEI
IN MUNCĂ
1.1 Definirea conceptelor de motivaţie şi satisfacţiei in muncă
Motivaţia este un „ concept fundamental explicat în diferite maniere în psihologie şi în general în ştiinţele despre om, exprimând faptul că la baza conduitei umane se află întodeauna un ansamblu de mobiluri - trebuinţe, tendinţe, efecte, interese, intenţii, idealuri care susţin realizarea anumitor acţiuni, fapte, atitudini. Originea cuvântului o constitue latinescul „movere”, adică ceea ce pune în mişcare, ceea ce impinge la acţiune. Plecând de la această definire, regăsim în literature de specialitate abordări care se centreaza fie asupra individului, fie a individului în relaţie cu mediul său. Prima abordare susţine că forţa motivaţională este interioară individului şi depinde de caracteristici personale ca nevoile, pulsiunile, instinctele, trăsaturi de personalitate ca: hedonismul, aviditatea, gelozia. În perspectiva situaţională, comportamentul depinde şi de factori exterior individului, respective de mediul său de lucru, natura muncii, stilul de conducere al superiorilor. Astfel autorii care se încadrează in prima categorie ( Maslow, Alderfer, McClleland, Frued, etc ) sub influenţa psihologiei sau psihianalizei, defines motivaţia ca : * forţa care permite trecerea organismului din starea de repaos în starea de nevoie; * ceea ce împinge individual să acţioneze în funcţie de nevoile sale; * o stare de tensiune care pune organismul în miscare până la reducerea tensiunii. Se observă că motivarea, este gândita în afara grupului şi a contextului în care individual acţionează, că motivaţiile au doar cause individuale. Astfel , reţinand în principal idea că motivaţiile reprezintă „ ceea ce impinge la acţiune’ iar comportamentul reflectă acţiunile întreprinse în vederea atingerii unor scopuri, deduce că motivaţiile determină comportamentele individului. Omul desfăsoară multe activitaţi: manancă, se joaca, învată,