9
AFACERI ŞI ACŢIONARI

În această ultimă secţiune vom încerca să privim ceva mai îndeaproape unele dintre problemele specifice de etica afacerilor, probleme legate de responsabilităţile şi drepturile morale ale unor anumite categorii de stakeholders. De îndată vom sesiza faptul că diferenţele de opinii privind natura şi scopul intrinsec al afacerilor, pe care am încercat să le analizăm în secţiunea precedentă, îşi pun amprenta asupra modului de problematizare şi soluţionare a chestiunilor mai intens focalizate. În ţările capitaliste avansate, disputa la nivel de principiu în ceea ce priveşte drepturile şi responsabilităţile morale ale acţionarilor pune faţă în faţă două abordări în bună măsură antagonice. Adepţii conservatori ai doctrinei liberalismului economic susţin că factorii executivi ai unei corporaţii sunt răspunzători exclusiv faţă de acţionari, de vreme ce aceştia sunt proprietarii companiei la capitalizarea căreia au contribuit cumpărând acţiuni, cu scopul subînţeles de a câştiga – fie sub forma unor dividente din profitul companiei, fie prin eventuala vânzare la bursă a acţiunilor pe care le deţin la o cotaţie superioară. În această viziune, între acţionari şi alte categorii de participanţi la jocul economic (shareholders şi stakeholders) se stabileşte o netă asimetrie, dacă nu chiar o diferenţă calitativă: conducătorii unei corporaţii au obligaţia profesională şi datoria morală de a proteja şi de a face rentabile investiţiile acţionarilor, ale căror interese dictează politica firmei. Interesele diferitelor grupuri de participanţi pot fi avute şi ele în vedere, dar nu pentru că executivii unei corporaţii ar avea vreo obligaţie faţă de ele, ci numai întrucât considerarea acestor interese ale diverselor categorii de stakeholders poate fi benefică pentru ceea ce urmăresc acţionarii: creşterea pe termen lung a valorii investiţiei lor. Dimpotrivă, adepţii „capitalismului cu faţă umană”, încorsetat de tot mai numeroasele şi pretenţioasele