4

Sistemele de distribuţie din Europa

Structura sistemului de distribuţie european este diferită de la o ţară la alta; astfel, există un comerţ bine structurat în nordul Europei şi forme de distribuţie relativ mai puţin dezvoltate în sudul continentului. Un loc aparte ocupă ţările din Europa Centrală şi de Est, care, după anul 1989, trecând la economia de piaţă, încearcă să dezvolte formule de comercializare noi (hypermarket-uri, supermarket-uri, magazine cash &carry). Sistemul de distribuţie european s-a caracterizat, în perioada ultimilor 50 de ani, printr-o segmentare mai accentuată, prin concentrare, prin dominarea strategiilor de internaţionalizare şi diversificare, legislaţie restrictivă. Segmentarea pieţelor, diversitatea produselor, apariţia noilor formule de comercializare au contribuit la definirea strategiilor de marketing diferenţiate. Astfel unele firmele europene de distribuţie practică un marketing de masă (de exemplu, hypermarket-urile, magazinele populare), altele un marketing specializat sau un marketing hiperspecializat. În ţările Uniunii Europene, se poate observa o concentrare a comerţului alimentar. În anul 2002, primele cinci grupuri de distribuţie europene deţineau 45% din piaţa Marii Britanii, 40% din cea a Franţei şi, respectiv, 12% şi 20% din cea a Spaniei şi a Italiei.

Strategii de distribuţie în spaţiul european

Internaţionalizarea comerţului se realizează, de regulă, pe axele Nord/Sud şi Est/Vest. Formulele comerciale exportate sunt cele care domină în ţara de origine. Trei ţări deţin ponderea cea mai mare a operaţiunilor internaţionale, Franţa, Germania şi Marea Britanie. Dintre factorii externi, care au favorizat procesul de internaţionalizare în sfera distribuţiei, amintim: legislaţia restrictivă din unele ţări; saturarea pieţelor naţionale; scăderea costurilor de transport; formarea pieţei unice europene. Factorii interni, care au impulsionat internaţionalizarea firmelor de distribuţie, au fost: căutarea de noi