4.2 Parodia ca „Poetică implicită”

În ciclul de poeme intitulat Primăvara se poate identifica o sferă mai largă a ţintelor parodice. Cele două posturi, optimist şi pesimist, se pot considera o replică lirică a textului Temă şi variaţiuni, fiind pline de sentimentalism ieftin. Ele dezvoltă aceeaşi temă, dar în registre diferite. Fiecare dintre ele poate fi considerată replica parodică a celeilalte. Punerea în paralel a două versuri din cele două posturi evidenţiază atitudinile lirice fundamental opuse iar „idilizarea e contrazisă”: (Daniela Petroşel) „În ţărini grâul încolţeşte,/ În ţarini grâul putrezeşte”. Este greu să vorbim despre unicitate sau atenticitate în cazul celor două posturi. În Scrisorile unui egoist, parodia nu este la vedere şi este evidenţiată evidenţiată condiţia literaturii. Aici naratorul este prezent şi ne poate identifica o anumită evoluţie în cazul celor trei începuturi potenţiale (al treilea este mai credibil). În cazul acesta se poate vorbi de o parodie lipsită de comicitate oentru că naratorul optează pentru un joc literar. Se poate afirma că autorul alege varianta de a spune adevărul, dar nu este chiar aşa, pentru că el foloseşte o mască care ne poate duce în eroare. El afirmă: „Scrisorile unui egoist sunt de mine scrise”. Aceeaşi problemă se poate identifica şi şi în textul Poetul Vlafuţă. Autoparodia ne distruge stilul textului, dar ea neagă substanţa literară a textului. În acest text, Caragiale sublinia: „Da, dar cititorul să nu uite că povestea nu se petrece la noi, unde domnişoarele sunt prea cuminţi ca să fie entuziaste, prea culte ca să aibă admiraţie pentru liberatură şi prea mândre ca să sărute mâna ce-ar scrie o capodoperă. Povestea se petrece în Opidul – Nuo, unde se pot găsi ţi domnişoare naive ca eroina mea. Naşterea şi creşterea celor două domnişoare sunt cu totul altele decât celor de la noi; şi autorul, după toate regulile artei, trebuie să ţină foarte mult la aşa-numita culoare locală, căci adminteri