L'euthanasie

2729 mots 11 pages
L’EUTHANASIE. PERSPECTIVES PHILOSOPHIQUES Chargé de cours Andy PUŞCĂ Université "Danubius" de Galati
«La mort peut faire en sorte qu’on devienne ce qu’on était destiné à devenir, elle peut être dans le vrai sens du mot, un accomplissement.» François Mitterrand Rezumat: Partizanii eutanasiei consideră că aceasta se poate justifica din punct de vedere moral, însă doar eutanasia voluntară ar trebui legalizată. Cu alte cuvinte, doar bolnavii ce îşi exprimă clar şi repetat dorinţa de a muri ar putea recurge la eutanasie în mod legal. Acest punct de vedere se fondează pe dreptul la autodeterminare, libertate şi demnitate a persoanei, principii ce reprezintă valorile fundamentale ale unei societăţi. Totuşi, pe lângă cei care susţin necesitatea eutanasiei, există încă mulţi care se împotrivesc sau privesc cu scepticism acest concept. Există astfel o serie de argumente ale acestora care vin în contrabalansarea celor aduse în favoarea eutanasiei. Un prim argument vizează faptul că legalizarea eutanasiei se bazează pe o viziune ideală asupra spitalelor, doctorilor, infirmierelor şi familiilor (or, această viziune este adesea rodul imaginaţiei şi astfel ideea de eutanasie voluntară este un pericol). Un alt argument esenţial adus împotriva legalizării eutanasiei vizeară faptul că este, practic, imposibil de a elabora o lege care să-i protejeze pe medicii ce practică eutanasia, fără a aluneca pe panta abuzurilor inevitabile. Un ultim argument adus împotriva legalizării eutanasiei este unul juridic. Legea actuală condamnă eutanasia considerând-o un omor, iar în sprijinul acestei afirmaţii vin practic, toate tratatele şi codurile. Constituţia garantează „dreptul la viaţă”, iar conceptul de eutanasie încalcă profund acest principiu fundamental. Cuvinte-cheie: eutanasie, principii, autodeterminare, demnitate, lege Abstract: Partisans of euthanasia believe that they can justify it in terms of moral, and that only voluntary euthanasia should be legalized. In other words, only

en relation

  • Plaidorie euthanasie
    369 mots | 2 pages
  • l'euthanasie tpe
    1245 mots | 5 pages
  • Coucou euthanasie
    1512 mots | 7 pages
  • euthanasie
    353 mots | 2 pages
  • Tpe euthanasie
    3466 mots | 14 pages
  • tpe euthanasie
    1678 mots | 7 pages
  • L'euthanasie
    14841 mots | 60 pages
  • L'euthanaise
    498 mots | 2 pages
  • L'euthanasie
    614 mots | 3 pages
  • L'euthanasie
    2253 mots | 10 pages
  • L'euthanasie
    2279 mots | 10 pages
  • L'euthanasie
    4845 mots | 20 pages
  • Tpe euthanasie
    2978 mots | 12 pages
  • l euthanasie
    440 mots | 2 pages
  • L'euthanasie
    4826 mots | 20 pages