Inflation des droites
Un liberal clasic va găsi anevoie de acceptat această "inflaţie de drepturi" de care profetic vorbea Raymond Aron în anii ’50. Dacă pentru un creştin "inflaţia de drepturi" se explică prin actul uitării originii divine a omului şi a sensului creaţiei, pentru un liberal, neinteresat de transcendent sau de sfera privată, "inflaţia de drepturi" îşi are cauza în ignorarea cetăţeanului. Puţini se întreabă pentru care motiv în 1789 declaraţia franceză enumera drepturile omului şi ale cetăţeanului. Pierre Manent, căruia îi aparţine argumentul liberal pe care-l evoc aici, spune că drepturile omului există doar atîta vreme cît cetăţeanul există. Altfel spus, omul se defineşte în relaţia cu cetatea şi cunoaşte o aparenţă socială doar în postura de cetăţean, adică de membru al unei forme politice (naţiunea) care nu arareori se defineşte înainte de orice ca o comunitate de destin. Cetăţeanul include o definiţie proprie (drepturile omului vorbesc despre acest lucru), dar şi o definiţie socială, în raport cu comunitatea din care face parte (drepturile şi obligaţiile cetăţeanului). Pentru liberali, a doua dimensiune reprezintă condiţia necesară şi suficientă a celei dintîi. Se poate spune acelaşi lucru despre cazul animalelor? Cineva ar răspunde, pe drept cuvînt, în mod afirmativ. Este îndeajuns a privi bunăoară comunitatea albinelor pentru a recepta imaginea perfectă a trăirii împreună. Într-o formă sau alta, fiecare specie de animale vădeşte o formă de sociabilitate în habitatul lor. Propriu omului ca zoon politikon nu este însă (doar) sociabilitatea, ci căutarea continuă a mai binelui sau, mai precis, a celei mai bune forme de guvernare. Oricît de mult sociabile ar fi şi oricît de desăvîrşită ar fi relaţia în termeni de "drepturi" şi "datorii" cu comunitatea naturală, animalele se conduc după anumite gene. Aşa se explică de ce oricît de mult nouă, trăitori în societatea modernă care exclude rolul şi status-ul social ca portret al omului, ne repugnă