Livius Andronicus

origină sau de cultură greacă, de la Livius Andronicus, Ennius, Pacuvius, Nevius, Accius, nu ne-au rămas decît titluri şi scurte fragmente, dar ştim că piesele lor erau imitaţii fidele ale pieselor greceşti şi mai cu seamă ale celor ale lui Euripide. Totuşi, tragediile acestea se deosebeau de modelele lor prin aceea că erau în mod cert lipsite de cor, conform modei noi care triumfase în secolul III în Grecia. Titus Livius (VII, 2), împarte tragedia lui Livius Andronicus în monodii cîntate de un actor (canticum)

si bien cognues : frustrant la posterité d'un si utile exemple. Et ceux, qui, par respect de quelque obligation privee, espousent iniquement la memoire d'un Prince mesloüable, font justice particuliere aux despends de la justice publique. Titus Livius dict vray, que le langage des hommes nourris sous la Royauté, est tousjours plein de vaines ostentations et faux tesmoignages : chascun eslevant indifferemment son Roy, à l'extreme ligne de valeur et grandeur souveraine. On peult reprouver la