ADNOTARE La teza de doctor în filologie „Reprezentarea sistemică a categoriei comicului în discurs” Caracterul limitrof al comicului, ca fenomen propriu comunicării umane, justifică existenţa a unui număr extrem de impunător de interpretări care dimensionează comicul din diferite perspective, determinînd complexitatea fenomenului dat: Comicul – mod de percepere a lumii – axează intenţia discursivă asupra conceptelor etico-estetice bine/rău, frumos/ urît, umanul, corectul. Fenomenul Comicului este o filozofie, o luare de atitudine, un mod de gîndire, fie în raport cu un obiect, fie cu un subiect. Calităţile omeneşti, însuşirile spirituale servesc obiect de ridiculizare atunci cînd contravin idealului estetic, moral, spiritual, normelor de convieţuire şi convenţiilor. Comicul – categorie estetică – este enunţarea unei critici, atitudini a omului în raport cu poziţiile unui ideal acceptat de societate. Dubla orientare a comicului, cea axiologică: de a schimba starea de lucruri şi cea praxiologică: de a fascina, a flata, a mobiliza conştiinţa publică, îl prezintă drept comportament discursiv intenţionat de a schimba lumea spre un ideal, spre o armonie, un echilibru. Comicul – act şi fel de gîndire. Comicul ca stare de spirit, ca atitudine devine categorie dacă i se atribuie un arsenal de criterii după care funcţionează: Subiectul – Obiectul – Ceremonialul comunicativ. Instanţa de discurs implică nu numai verbalul ci şi pactul comunicativ al actului enunţării, subiecţii şi obiectul vizat, intenţionalitatea. Comicul – comportament manierat verbal este axat pe noţiunea de adevăr, iar acesta este noţiunea principală a semanticii. Fenomenul comicului lingvistic ţine de manierismul uman care se traduce printr-o stare de spirit al omului de a evita adevărul (adevărul prostiei, urîtului, dispreţului, trădării, poclonului, infectului etc.), acceptînd un comportament verbal indirect, camuflat, implicit. Comicul – categorie modală ce reflectă atitudinea