Povestea ghiocelului

Marinca Alexandra, clasa a V-a

Grupul Școlar Ocna Șugatag

Școala cu cls. I-VIII Breb, Maramureș

Prof. îndrumător: Bîrlea Lucica

Sfârșit de februarie... e încă frig, dar o rază jucăușă de soare mă cheamă afară. Pete mari de zăpadă zăbovesc în grădină, în aer plutește miros de pământ umed. Zăresc printre petele de zăpadă câteva firicele firave de iarbă... au ieșit să guste din mireasma primăverii.

Mă îndrept grăbită spre locul unde știam că în alți ani erau ghioceii. Sunt cuprinsă de fiori, dar zăresc chipul gingaș al unui plăpând ghiocel. Se înalță cu trupul lui verde spre soare pentru a-i împrumuta din culoare. Un fulg de nea rătăcit îi întinde o mână ghiocelului. Încep să vorbească, își spun unul altuia povestea...la un moment dat fulgul de nea începe să plângă, era trist că mama lui, iarna l-a lăsat singur. Acesta era primul și ultimul lui dans, știa că avea să se topească sub căldura razei de soare.

Ghiocelul era vesel, a ieșit de sub gluga caldă și ocrotitoare a pământului pentru a prinde viață, îi venea să danseze de fericire. Cu petalele lui plăpânde de un alb imaculat a ieșit la lumină să vestească primăvara, era atât de nevinovat. Dădea cu clopoțelul lui ding, dong tocmai pentru a anunța venirea anotimpului meu preferat. În mintea mea îmi dădeam seama că viața a învins moartea. Îmi venea să urlu de fericire, îmi părea că peste noapte mi-au crescut aripi și pot să zbor...

Ce minunăție... câtă bucurie era în sufletul meu!

Povestea unui fir de iarbă