Analyse stratégique france telecom orange

1106 mots 5 pages
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" FACULTATEA DE RELAłII ECONOMICE INTERNAłIONALE BRAŞOV

RECOMANDĂRI
PRIVIND CONłINUTUL ŞI REDACTAREA LUCRĂRII DE LICENłĂ
1. TEMA, CONłINUTUL ŞI STRUCTURAREA LUCRĂRII 1.1 Tema aleasă va avea un caracter aplicativ, urmărindu-se analizarea unuia sau a mai multor aspecte ale activităŃii unei organizaŃii sau impactul unui fenomen economic asupra pieŃei şi/sau asupra actorilor pieŃei (concurenŃi, consumatori). Formularea temei va conŃine, implicit, direcŃia de cercetare şi modul de finalizare. Tema lucrării de licenŃă trebuie să fie din domeniul specializării absolvite. Nu se acceptă: • teme care au un pronunŃat caracter teoretic, indiferent de natura problemei; • teme care analizează un aspect irelevant din activitatea unei organizaŃii, folosit ca pretext, pentru a reitera importanŃa deosebită a unei legi economice sau de altă natură; • teme care nu conŃin o explicaŃie practică definită şi tratată clar şi distinct în lucrare. 1.2 ConŃinutul lucrării trebuie să corespundă integral obiectivului stabilit prin tema aleasă. 1.3 Structura cadru a lucrării de licenŃă, pe capitole, va fi următoarea: Introducere (1-3 pagini) Cap. 1: Tratarea amplă, documentată, a aspectelor teoretice legate de tema stabilită (10 - 15 pagini) Cap. 2: Prezentarea generală a societăŃii comerciale, a temei sau aspectului care face obiectul concretizării (5 - 10 pagini) Cap. 3: Analiza concretă, documentată, corectă şi clară a temei sau aspectului cercetat (25 - 30 pagini) Cap. 4: Un studiu, o cercetare, o analiză etc. pe un aspect al temei lucrării de licenŃă, legat de cele mai multe ori de societatea comercială analizată (15 - 20 pagini) Cap. 5: Concluzii şi propuneri (3 - 5 pagini) Bibliografie (1-2 pagini) Anexe 1.4 În procesul elaborării lucrării de licenŃă se va acorda o atenŃie maximă suportului ştiinŃific al lucrării: trimiteri bibliografice, note, comentarii, explicaŃii, metode de tratare etc. Pentru a putea aprecia nivelul ştiinŃific al

en relation

  • L'imparfait en espagnol + Le prétérit
    269 mots | 2 pages
  • Analyse stratégique france telecom orange
    2382 mots | 10 pages
  • Droit romain
    2822 mots | 12 pages
  • Reiki
    1468 mots | 6 pages
  • Minunile creatiei
    38119 mots | 153 pages
  • Trepte ale numinosului in revelatia biblica
    2775 mots | 12 pages
  • Gilliver's travels
    5436 mots | 22 pages
  • Algoritmi
    2497 mots | 10 pages
  • Les pas
    794 mots | 4 pages
  • Studiu de caz parc disney
    1180 mots | 5 pages
  • Securitatea generala a produselor
    3183 mots | 13 pages
  • Regula de 3
    310 mots | 2 pages
  • Le marche monetaire
    2793 mots | 12 pages
  • Les ressources financiers des banques commerciales
    3075 mots | 13 pages
  • le jours
    282 mots | 2 pages