, mi s-a părut că tot ce noi numim îndeobşte vis şi închipuire, ar putea prea bine fi recunoaşterea simbolică a acelui fir tainic care ne străbate viaţa, înnodînd-o strîns în toate împrejurările ei, încît rătăcit trebuie să fie socotit cel ce crede că a dobîndit cu acea cunoaştere puterea de a rupe cu sila firul şi de a înfrunta forţa tenebroasă ce dispune de noi.

V-am adus astăzi un copil minunat, ca să trezească în fiul vostru seînteia dragostei, dar sînt nevoit să-l iau de la voi, şi nu-l veţi mai vedea, de bună seamă, după cum nici pe mine nu mă veţi mai vedea. Fiul vostru e înzestrat cu multe daruri, dar păcatul tatălui dospeşte în sîngele lui; ar putea totuşi să se înalţe în luptă curajoasă pentru credinţă; lăsaţi-l să se facă preot!

Ah, există oare un abis prin care iubirea cu aripile ei puternice să nu se poată strec ura? Ce înseamnă pentru dragoste spaţiul şi timpul? Nu trăieşte ea oare în închipuire şi are cunna o limită? Dar arătări sumbre apar, înghesuindu-sc în şiruri tot mai dese şi, strîngîndu-se tot mai mult în jurul meu, îmi acoperă vederea şi-mi împresoară mintea cu suferinţele prezentului, încît pînă şi dorul care mă umple de suferinţe şi delicii fără nume, devine un chin ucigător şi fără leac.

O, dacă această pace sufletească nu m-ar fi părăsit niciodată! Dar puterea duşmanului e mare!

De cînd sînt aici, nimeni afară de mine şi de superiori n-a pus mîna pe această lădiţă; pînă şi ceilalţi fraţi, şi cu atît mai puţin străinii, ştiu doar cîtc ceva despre existenţa acesteia. Nu mă pot atinge de ea fără să mă înfior, de parcă ar conţine un deseîntec fatal care, dacă ar izbuti să spargă cătuşele ce-l ţin închis şi-l fac neputincios, ar aduce ruina şi pierzania fără putinţă de scăpare oricui l-ar ajunge. Ceea ce conţine această lădiţă provine direct de la Satana, din acea vreme cînd mai putea lupta pe faţă împotriva mîntuirii oamenilor.

care Satana a răspuns: „Vezi tu, dacă mă întîlneşte un om, se uită mirat la mine şi nu poate să nu