Musca

aceea să ne refugiem în protestări de ordin general, în vagi justificări şi apoi să ne afundăm în tăcere."1 Iată ceva spus în maniera epocii, ceva care poate părea distins şi plictisitor. Cât de precisă e totuşi cruzimea acestor două personaje care se muşcă şi se otrăvesc! Într-un roman contemporan, tratat în maniera dialogului, ar fi cam aşa: „Elléonore intră în salon fredonând şi nu puteam suporta să fredoneze. – Eşti veselă în dimineaţa asta? – Nu, nu sunt veselă. Cânt. Am găsit de cuviinţă să-mi sting