ACADEMIA FRANCEZĂ ŞI ROLUL SĂU ÎN FORMAREA LIMBII FRANCEZE ACTUALE
Franceza este o limbă romanică. Gramatica şi o mare parte din vocabularul său au izvorât din formele orale şi populare ale limbii latine, aşa cum uzul le-a transformat încă din epoca romană. „Jurămintele de la Strasbourg” (842), care au sigilat alian a dintre Charles le Chauve şi Louis le Germanique, sunt considerate drept cele mai vechi documente scrise în limba franceză. In Evul Mediu, limba franceză avea mai multe dialecte care variau considerabil de la o regiune la alta. In principal, se distingeau vorbitorii dialectului oil, în partea de Nord, şi vorbitorii dialectului oc, în partea de Sud a ării. Prin ferma hotărâre a monarhiei capetiene, dialectul oil este cel care se va impune în mod progresiv. Tot în această epocă, se poate afirma că Fran a era, ca şi celelalte ări europene, o zonă bilingvă: limba vulgară, cea a operelor literaturii vechi (La chanson de Roland, Le roman de la rose), era vorbită de cea mai mare parte a popula iei, iar latina era limba clericilor, a Bisericii, a savan ilor, a intelectualilor. Limba latină era, de asemenea, idiomul comun care permitea comunicarea între popoarele cu dialecte mai mult sau mai pu in individualizate. In ciuda progresului limbii franceze, această coexisten ă se prelungeşte până în secolul al XVII lea şi chiar mai târziu, în cadrul Universită ii şi în cel al Bisericii. Răspândirea limbii franceze este propor ională, în mare parte, cu progresul administra iei şi cel al justi iei regale, iar avântul şi răspândirea acesteia au fost factori hotărâtori în construirea na iunii franceze. Cele două articole din ordonan a de la Villers – Cotterêts semnate de către François I, în august 1539, aduc un suport juridic acestui proces. In aceste articole, se cere ca toate hotărârile şi procedurile justi iei să fie realizate într-o manieră clară, pentru a nu lăsa loc de interpretare. De asemenea, se cerea ca toate registrele, testamentele, contractele, sentin ele