Ordo ab Chaos

Pământul e rotund, astfel că nu ne putem ascunde într-un colţ al lumii încercând să ne aruncăm libertatea înspre suflet.Nu! Ne îndepărtăm încet de lume, de privire, de gând, ne retragem în sinele nostru şi adormim profund înconjuraţi de un haos de sentimente. Nu mai putem răzbi afară, dacă nu ducem războiul dinlăuntrul nostru. Incerta, incerta, incerta. Să fie doar o poveste cu un peştişor, cu legendarul peştişor de aur? Să fie doar un simbolism a ceea ce ar însemna o parte din umanitatea fiecăruia? Interesantă e ideea că o fiinţă atât de mică nu e capabilă de credibilitatea simţirii, conştiinţei. Cel puţin în mintea mea are loc un proces: este sau doar îmi pare? Când te afli în prematuritatea vârstei, când mintea îţi este doar cu un pas înainte de toate simţurile tale te trezeşti într-un haos. Un haos a sentimentului primitiv. Asupra fiinţei tale sesizezi doar frigul. Eşti un ucenic pe o corabie, un începător care încă nu ştie să iubească marea; o vede doar ca pe o aventură, însă ea depăşeşte linia orizontului, e mult mai mult decât un întins de apă. Tu eşti mai mult decât o reptilă. Astfel că, după ce simţi un anumit ritm, îţi adaptezi corpul şi mintea în aşa fel încât să se rotească la unison; atunci realizezi că vrei să zbori. Vrei să cuprinzi marea cu privirea, să o cunoşti, să fie parte din tine. Îţi doreşti să fii o pasăre. O pasăre a Cântecului; înveţi versurile, le cânţi, le strigi, te închini, şi îţi urmezi propriul zbor. Te duci şi cunoşti marea, sângele îţi fierbe. Doar că timpul trece, iar tu trebuie să te ajustezi în raport cu el. Trebuia să îţi dai seama că pentru a cunoaşte marea e necesar să fii nemuritor, aşadar acea cale pe care ai ales-o este doar o altă existenţă profană. Marea eşti Tu, Cântectul eşti Tu; în tine găseşti necunoştinţa, găseşti infinitul Orizontului. Prin urmare, te-ai decis să aterizezi cu gândul şi inima împăcată: „O încercare fericită..”; ai învăţat să simţi Aerul şi să